Despre incredere,iubire si constiinta

Sunt momente in care fiecare dintre noi am simtit nevoia unei imbratisari si sa ni se spuna sincer ca suntem pe drumul bun,ca e bine ceea ce facem,ca o sa ajungem acolo unde ne dorim,ca o sa fie bine.Eu intotdeauna am spus ca omul care va sti sa ma tina in brate fara sa-i cer asta si fara sa intrebe de ce va fi omul cu care am sa-mi imapart viata,la bine si la rau.Dar ce-i de facut atunci cand omul pe care il iubesti atat de mult iti tradeaza atat increderea ta cat si a ei?A ta pentru ca,constient sau nu,te-a dezamagit foarte tare,pentru ca vedeai un model in el si a ei pentru ca a mintit-o.
Increderea ar trebui sa fie baza oricarei relatii,de orice fel ar fi ea,pentru ca fara incredere,s-ar crea haos,am deveni paranoici,dar mai poti sa ai incredere intr-un om care atunci cand ai impresia ca totul e bine te dezamageste iar,iti tradeaza din nou increderea,atat a ta cat si a ei?Mai poti sa iubesti un om in care nu ai incredere si pui la indoiala tot ce iti spune?Mai poti sa-l accepti?Sa zicem ca increderea este ca zidurile unui castel, o fortareata care il apara de rautatile din jur,castelul sunt ei,dar daca el cu fiecare minciuna distruge cate o caramida din acest zid in fiecare zi,apoi, dupa catva timp, impreuna cu ea, din caramizile care au ramas, incearca sa-l reconstruiasca,doar ca de data asta e ceva mai mic si mai fragil,apoi il distruge iar,la un moment dat n-o sa mai aibe ce sa reconstruiasca.Oare au ajuns in acel punct?In punctul in care nu mai e nimic de facut?Refuz sa cred asta…
Despre iubire nu pot sa spun decat ca ea te inalta,iti da puterea sa continui,sa speri,sa lupti,sa nu te opresti niciodata,dar pentru ca o relatie sa mearga,e intotdeauna nevoie de doi oameni,unul singur nu o sa reuseasca decat pentru o anumita perioada de timp, e ca si cum s-ar lupta cu morile de vant.Atunci cand iubesti pe cineva,indiferenta lui te doare cel mai tare si cu asta n-ai cum sa mai lupti,e o batalie pierduta inainte de a o incepe.In situatia asta ce-i de facut?Sa renunti?Si daca vrei sa renunti,si pur si simplu, esti pus in situatia in care nu poti sa renunti si sa o iei de la capat?Atunci doare cu adevarat si ai impresia ca mai jos de atat nu poti sa cazi,dar ziua de maine nu face altceva decat sa te impinga si mai jos,tot mai jos,si in fiecare zi iti spui ca acolo e fundul,ca mai jos n-ai cum sa cazi…doare.
Un om care face lucrurile astea nu are suflet si nici constiinta,pentru ca daca ar avea ar schimba ceva,are avea macar putina decenta, nu m-ar pune sa fiu partasa,intr-un fel sau altul, la mizeriile lui,doar pentru a nu strica si mai mult lucrurile pentru ca prin minciunile mele sa incerc sa indrept sau sa ascund greselile lui.Intotdeauna am considerat ca adevarul oricat de tare ar durea e mult mai usor de acceptat decat o minciuna spusa frumos,dar cu fiecare zi care trece imi dau seama ca lucrurile pe care nu le stii n-au cum sa-ti faca rau.Ce-i mai bine,sa fii prostul satului sau sa te lupti cu morile de vant?
De asta imi plac mie atat de mult copiii,pentru ca ei sunt curati sufleteste,sunt,de multe ori cruzi,fara sa-si dea seama,prin sinceritatea lor,dar cred ca nimic pe lumea asta nu e mai sincer decat o imbratisarea si un pupic venit din partea unui copil,frumusetea zambetului si bucuria din rasul lui.Pentru ei cuvinte precum minciuna,ipocrizie nu exista inca,si de fiecare data cand sunt suparata,imi iau fericirea si linistea din lucrurile marunte care mi se intampla zi de zi,din soarele de afara de care ma bucur in fiecare zi, din energia si entuziasmul cu care vine sa-mi spuna ce poezie a mai invatat la gradinita,ma pune sa-i construiesc roboti, avioane si nave spatiale din lego,coloram sau ne uitam impreuna la desene animate.Copiii sunt extraordinari,atunci cand fac toate lucrurile astea timpul se opreste in loc pentru cateva minute,ore si nimic din ce se intampla in jur nu mai conteaza,atunci sunt fericita …

Etichete: copii, fericire, ganduri, probleme, viata